Cazinoului din Constanța, ÎNCOTRO? Ce spune ministrul Dezvoltării despre reabilitarea clădirii emblematice

Cazinoului din Constanța, ÎNCOTRO? Ce spune ministrul Dezvoltării despre reabilitarea clădirii emblematice
Publicat: 20/03/2019, 14:30

Aflat, miercuri, la Techirghiol, în județul Constanța, Daniel Suciu spus despre Cazinoul din Constanța că săptămâna viitoare va fi avizată o nouă serie de indicatori economici, iar apoi va fi dată și o hotărâre de Guvern.

„În 25 martie, adică luni, intră la avizare în Comitetul Tehnico-Ecomic a treia tură a indicatorilor economici pentru acest obiectiv. După ziua de luni, 25 martie, intră în avizare inter-ministerială. Urmează apoi hotărârea de Guvern și după aceea, în cel mai scurt timp, tot ceea ce decurge de aici”, a declarat el.

Ministrul Dezvoltării Regionale a cerut însă să nu fie obligat să dea un termen pentru finalizarea reabilitării, însă el, „un ardelean serios, dar și încăpățânat”, își asumă acest obiectiv.

„Nu-mi cereți însă un termen, pentru că atât de multe lucruri s-au spus despre Cazinou și despre reabilitarea lui… Eu sunt un ardelean serios. dar și încăpățânat… Știu exact ce înseamnă acest simbol pentru orașul Constanța. Ne-am asumat și cred că trebuie să ne asumăm cu toții că acest obiectiv să fie finanțat și reabilitat. Și, așa cum încep colegii mei din țară să mă cunoască, vă asigur că sunt extrem de persuasiv și de încăpățânat ca și acest obiectiv să fie dus la capăt”, a spus Suciu.

În februarie, consilierii locali din Constanța au adoptat o hotărâre prin care au aprobat cheltuielile ce revin autorității locale pentru consolidarea și restaurarea Cazinoului, suma depășind 15 milioane de lei.

Potrivit primarului orașului Constanța, Decebal Făgădău, orașul Constanța și Compania Națională de Investiții și-au separat competențele în ceea ce privește consolidarea și renovarea Cazinoului.

Reabilitarea Cazinoului din Constanța bate pasul pe loc după trei licitații contestate în ultimii ani, deși Compania Națională de Investiții are banii necesari pentru a-i reda gloria de altă dată.

Inaugurată în luna august a anului 1910, clădirea Cazinoului este declarată „monument de arhitectură” ce face parte din patrimoniul cultural național și este inclusă în Lista Monumentelor Istorice. Cazinoul are o istorie bogată, fiind nelipsite episoadele în care a fost bombardat, atât în 1916, cât și în 1941, când a fost reparat, extins, reamenajat, în anii 1912, 1923, 1928, 1934, 1947, 1951, 1974, 1987, când a fost transformat în Casa de Cultură a Sindicatelor – 1947, sau când a fost abandonat – din 2010. În prezent, imobilul Cazino din Constanța (teren + construcție) este transferat pentru o perioadă la Guvern, pentru a fi reabilitat prin Compania Națională de Investiții.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată...
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Retragere numerar de la bancomat. Anunț pentru toți românii care scot bani de la ATM
Prețurile la energia electrică explodează. Cât va costa curentul
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cauza morţii lui Colin 'Smiley' Petersen, toboşarul formaţiei Bee Gees
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Beth, cățelușa preferată a Reginei Camilla, a murit. „A fost un companion foarte special”